Sesiuni gratuite de patinaj sunt organizate în acest weekend la Patinoarul Berceni Arena.
Mesaj superb pentru Simona Halep. Novak Djokovic, cel mai titrat jucator din istorie, a distribuit într-un story pe Instagram o poză a paginii WTA despre Simona, însoțită de un mesaj. Anterior acestui ...
Toată viața pictorului se află în lucrările sale în care splendorile naturii sau chipurile oamenilor pe care le-a transpus în picturi reprezintă, astăzi, o incursiune în istoria artei plastice hunedor ...
Jucătoarea canadiană de tenis Bianca Andreescu, fostă campioană la US Open, își va amâna debutul sezonului 2025 după ce a suferit o apendicectomie de urgență, a anunțat sportiva în vârstă de 24 de ani ...
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a venit cu o serie de recomandări, utile la achiziţia maşinilor second hand.
Fostul antrenor al Simonei Halep, Darren Cahill, a postat în social media un mesaj emoţionant la retragerea din tenis a sportivei. Cahill scrie că Halep a avut o carieră clădită prin muncă grea şi est ...
Departamentul de Justiție al SUA a ordonat desființarea Task Force KleptoCapture, o unitate specială înființată pentru a aplica sancțiuni împotriva oligarhilor ruși, relatează Dpa.
Varianta asta că îmi fac o firmă fără active - ca să fii trader, furnizor n-ai nevoie de foarte multe active, foarte mult ...
Petrolul Ploiești a terminat la egalitate cu FCSB, scor 0-0, joi seara, pe stadionul ''Ilie Oană'', într-un meci din etapa ...
După miile de procese din SUA, soldate cu despăgubiri de peste 13 miliarde de dolari, acțiunea din Marea Britanie ...
Crin Antonescu: ar fi interesant să știm ceea ce spune actuala administrație americană despre fonduri cheltuite, cu cine și ...
Corpul de Control al Prim-Ministrului a finalizat verificările la Muzeul Național de Istorie a României și la Ministerul ...
Some results have been hidden because they may be inaccessible to you
Show inaccessible results